În data de 7 septembrie, în urma amplelor activități investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale, cu sprijinul Secției 7 Poliție București și Biroului Flagrant de la Brigada de Transport Public București, s-a reușit identificarea și depistarea unor persoane bănuite că ar fi sustras dintr-o poșetă suma de 14.075$.
În fapt, la data de 6 septembrie, în jurul orei 0950, în timp ce se deplasau cu un mijloc de transport în comun, trei bărbați i-ar fi sustras unei femei suma de 14.075 $.
Furtul s-a produs în felul următor: un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în București, împreuna cu o persoană de sex masculin a cărei identitate a rămas până în acest moment al anchetei necunoscută, a ajutat la comiterea cu intenție și în mod activ a unei infracțiuni de furt din poșetă, constând în aceea că s-a postat între victimă şi ceilalţi călători, asigurându-se astfel că nu observă nimeni momentul în care un alt bărbat (în vârstă de 30 de ani, domiciliat în București) comite infracțiunea de furt.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate însă, din păcate, partea vătămată s-a împăcat cu autorii infracțiunii comise în dauna sa și nu mai are pretenții de natură civilă sau penală de la aceștia.
Reținut 24 de ore
În data de 7 septembrie, polițiștii de la investigații criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 30 de ani, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Nici acest lucru nu mai este posibil, la expirarea celor 24 de ore bărbatul a fost pus în libertate.
Din păcate, lăsând la o parte resursele umane și materiale investite de Poliția Sibiu pentru identificarea, depistarea și cercetarea acestei fapte, riscul este ca acești indivizi să revină în stradă și să comite fapte similare. Mai mult decât atât, cei doi bărbați sunt cunoscuți cu astfel de preocupări.
Facem apel către toți cetățenii care pot oferi informații care să conducă la identificarea celui de–al treilea bărbat, să apeleze 0269/208211 – Poliția Municipiului Sibiu. Atașat acestei știri găsiți imaginile surprinse de camere de supraveghere video ale SC Tursib SA, bărbatul a cărei identitate vrem să o stabilim este evidențiat în cerc.
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Cogito ergo sum!