În ultimele 7 zile, efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au derulat peste 10.000 intervenții, majoritatea dintre situațiile înregistrate la nivel național fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Totodată, în data de 5 februarie, începând cu ora 10.00, va avea loc exercițiul “Miercurea Alarmelor” destinat testării sistemului de avertizare/alarmare a populației despre iminența unui pericol și, implicit, dezvoltarea reacției populației în situații de urgență.
În urmă cu 2 ani, IGSU a debutat seria testării mijloacelor de alarmare, în prima zi de miercuri din fiecare lună. Deși derularea acestora poate genera un oarecare disconfort în rândul opiniei publice, beneficiile sunt extrem de importante în protejarea vieții comunităților.
Informații suplimentare:
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
PREVENIRE
În perioada 24 – 30 ianuarie a.c., inspectorii de prevenire au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la spații de cazare (hoteluri, pensiuni turistice și agroturistice, cabane montane), spații de alimentație publică, spații comerciale, tabere, lăcașuri de cult/ansambluri mănăstirești și la alte tipuri de obiective.
În acest sens, personalul specializat a desfăşurat 567 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 2020 sancţiuni contravenţionale (248 amenzi și 1.742 avertismente), în cuantum de 678.201 lei.
Important este faptul că, în urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situații pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerințelor de securitate la incendiu.
Complementar cu acțiunile de identificare și înlăturare a neregulilor pe linia prevenirii situațiilor de urgență, specialiștii IGSU au desfășurat instructaje cu personalul aflat la locul de muncă asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
Totodată, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 383 acţiuni de recunoaştere în teren pentru identificarea surselor de alimentare cu apă și familiarizarea cu particularitățile obiectivelor din zonele de competență.
INTERVENŢIE
În plan operaţional, în cele 7 zile, au fost derulate 10.457 intervenţii la nivel naţional, salvatorii fiind solicitaţi la 812 misiuni de stingere a incendiilor, 8.787 acțiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 38 misiuni de descarcerare, precum și 820 misiuni pentru deblocare-salvare și protecție a comunităților.
De asemenea, 8.833 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă. Alte 60 de persoane au fost salvate în urma misiunilor de descarcerare, stingere a incendiilor și deblocare/degajare din medii ostile vieții.
- Una dintre intervențiile relevante a avut loc vineri, 24 ianuarie a.c., în localitatea Lunca Corbului, județul Argeș. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme și o autocisternă, șase persoane fiind rănite, iar o alta decedată.
- Tot în cursul zilei de vineri, 24 ianuarie a.c., o altă situație soldată cu victime s-a produs pe DN7, în localitatea Lazaret, județul Sibiu, unde două autoturisme au intrat în coliziune frontală. În urma acestui accident, o persoană a decedat, iar o altă victimă a fost transportată la spital.
- Duminică, 26 ianuarie a.c., echipaje de pompieri din cadrul ISU Olt au intervenit la un accident rutier produs pe DN 65, în localitatea Negreni, între un tir și două autoturisme. În urma evenimentului au rezultat șase victime, din care una decedată (bărbat, 54 ani). După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, două victime au fost transportate la spital, iar celelalte trei au refuzat transportul.
- Două incendii soldate cu victime au avut loc în cursul zilei de 26 ianuarie a.c., în județele Covasna și Dolj. În urma acestor situații, două persoane vârstnice, cu vârste de 66 ani, respectiv 82 ani, au decedat.
- O altă misiune de acest tip s-a produs în municipiul Fetești, din județul Ialomița, în data 27 ianuarie a.c. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Flăcările au fost localizate în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii la vecinătăți. În urma evenimentului, din nefericire, un bărbat, în vârstă de 71 ani, și-a pierdut viața.
În contextul fenomenelor meteo prognozate pentru perioada 31 ianuarie, ora 08:00 – 01 februarie, ora 08:00, în zona de munte, vântul va prezenta intensificări, iar rafalele vor depăși 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. Totodată, la altitudini de peste 1500 m vor predomina ninsorile, iar în restul zonei montane precipitațiile vor fi mixte, favorizând depuneri de polei.
Pentru evitarea situațiilor ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să respecte recomandările autorităților.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store, precum și pe platforma www.fiipregatit.ro
În perioada următoare, peste 5000 de pompieri militari sunt la datorie, zilnic, pregătiți să intervină pentru gestionarea potențialelor situații de urgență înregistrate la nivel național. De asemenea, evoluția situației din teren va fi permanent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU, pentru optimizarea misiunilor de răspuns.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!