INVESTIGAȚII ALE POLIȚIȘTILOR, ÎN DOSARE DE INFRACȚIUNI ECONOMICE
În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 82 de percheziții și au instituit măsuri asigurătorii în valoare de aproape 23.000.000 de lei.
În perioada 17 – 21 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 82 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 52 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracțiuni economice.
În cauzele penale instrumentate, faţă de 159 de persoane a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar față de 23 au fost dispuse măsuri preventive (7 reținute, 2 arestate preventiv, 3 arestate la domiciliu, iar față de 11 persoane a fost dispus control judiciar).
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 22.800.000 de lei, dintre care peste 1.100.000 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 1.800.000 de lei.
Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 762.380 de ţigarete.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!