Încă o zonă de blocuri intră în reparații capitale: cartierul Ștrand

Încă o zonă de blocuri intră în reparații capitale: cartierul Ștrand

 

Primarul Astrid Fodor a semnat marți, 26 mai, contractul pentru lucrările de modernizare a străzilor din zona de blocuri din cartierul Ștrand, delimitată de străzile Vasile Cârlova, Maramureșului, Profesor Aurel Popa, Ion Albabei, Dimitrie Cantemir, Cristianului, Vrancei și Ștrandului.

“Investiția se ridică la 42,3 milioane de lei, fiind o zonă extinsă pe care vom interveni cu lucrări ample la rețele, drumuri, parcări și zone verzi. Continuăm astfel modernizarea cartierelor vechi de blocuri, în prezent fiind în desfășurare lucrări în Hipodrom I, Hipodrom III și în zona Henri Coandă-Oțelarilor. Am inițiat de asemenea și procedura de achiziție pentru următoarele lucrări, cele din cartierul Terezian, iar în paralel lucrăm pe documentația pentru viabilizarea cartierului Veterani.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Contractul a fost semnat cu asocierea SC Terra Building SRL & SC Total NSA AG Construct. În termen de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, constructorul va realiza următoarele tipuri de lucrări:

 

  • Modernizarea  carosabilului și a trotuarelor pe străzile Bihorului, Ștrandului, Olteniei, Doljului, Gorjului, Sălajului, Oașului, Hațegului, Vrancei, Bucovinei, Bârsei, Prof. Ioan Moga, Intrare Dimitrie Cantemir, Prof. Aurel Decei, Ioan Albabei și Prof. Aurel Popa, însumând aproape 6.000 de metri liniari
  • Reconfigurarea spațiilor de parcare, în zonă urmând să fie disponibile un total de aproape 1400 de locuri de parcare.
  • Împrospătarea și reamenajarea zonelor verzi dintre blocuri, însumând o suprafață de peste 11.000 mp
  • Amenajarea rețelei subterane pentru coborârea cablurilor de telecomunicații de pe stâlpi
  • Modernizarea rețelei de iluminat public, prin crearea rețelei subterane de alimentare, înlocuirea stâlpilor și montarea de corpuri de iluminat eco-eficiente cu LED. Reamintim că în zona cuprinsă între Ștrandului – Gorjului – Doljului – Maramureșului – Vasile Cârlova iluminatul public a fost deja modernizat.
  • Extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare.

În zonă se va crea un nou loc de joacă, între strada Ștrandului și strada Hațegului.

Lucrările se vor desfășura etapizat, pe sectoare mai restrânse, pentru a reduce cât mai mult disconfortul locuitorilor. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis săptămâna viitoare.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *