Primăria Sibiu face încă un pas important în viabilizarea cartierului Veterani, unul dintre cele mai noi cartiere ale Sibiului.
“Viabilizarea unui cartier nu este o simplă lucrare, ci un proiect multianual, costisitor și care presupune o colaborare strânsă cu societățile care dețin rețelele de utilități. Noi, ca administrație locală, am realizat reglementarea juridică a terenurilor publice pentru a ști unde putem amenaja drumuri. În ceea ce privește rețelele de utilități, societățile deținătoare au realizat sau sunt în curs de realizare a studiilor care să le arate nivelul valoric și oportunitatea investiției, documentarea fiind însă un proces de durată. Compania de gaz a finalizat acest studiu și intenționăm să începem împreună introducerea gazului în cartier.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna octombrie este inclus un proiect de hotărâre prin care se solicită aprobarea pentru această investiție pe care Primăria Sibiu o va realiza împreună cu societatea de gaz Delgaz Grid. Această societate a realizat un studiu cost-beneficiu din care a rezultat că nu poate face această investiție pe cont propriu. Din acest motiv și pentru a înainta cu proiectul de viabilizare a cartierului, Primăria Sibiu propune să se implice cofinanțând în proporție de 85% această lucrare.
Conform devizului estimativ lucrarea va consta în instalarea a peste 7.500 de metri liniari de conductă de distribuție și construcția unei stații de reglare a gazului.
Dacă se obține acordul Consiliului Local Sibiu, Primăria Sibiu va organiza o procedură de achiziție pentru contractarea lucrărilor propriu-zise.
Se va continua apoi cu introducerea celorlalte rețele de utilități și de abia apoi se poate crea rețeaua de drumuri în cartier.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!