Incendiu izbucnit într-un apartament din județul Vâlcea

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 05.12.2019, la ora 16.57, în localitatea Drăgășani, pe strada Gib Mihaescu, pentru stingerea unui incendiului izbucnit într-un apartament.

Până la stingerea acestuia, a ars mocnit o aerotermă degajând foarte mult fum. Prin intervenția promptă a pompierilor, s-a reușit salvarea unei persoane aflată în interiorul apartamentului, și s-a stopat propagarea incendiului la întregul apartament. Persoana afectată suferise un atac de panică, motiv pentru care i s-a acordat primul ajutor de membrii echipajului SMURD. În același timp, s-a evacuat fumul din interiorul apartamentului și de pe casa scării.

Cercetările preliminare, efectuate la fața locului, arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma supraîncălzirii aerotermei lăsată nesupravegheată, sub tensiune.

 

Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de situații recomandăm :

  • nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;

 

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 05.12.2019, la ora 22.35, în localitatea Amărăști, pe strada Farmacistului, pentru stingerea unui incendiu la acoperișul unei case. Până la stingerea incendiului, a ars structura din lemn a acoperișului, și s-a degradat tavanul din rigips.

La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri din imobil.

Cercetările preliminare, efectuate la fața locului, arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma neizolării corespunzătoare a coșului pentru evacuarea fumului față de materialele combustibile din componența acoperișului.

Pentru evitarea unor astfel de situații recomandăm:

  • verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
  • coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea);

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *