Incendiu la Spitalul de Urgențe din Alba Iulia(video)

Detașamentul de pompieri Alba-Iulia intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia spitalului județean Alba.

În magazie era depozitată lenjeria de pat.

Sunt degajări de fum.

Din fericire nu sunt înregistrate victime, iar în zona respectivă nu sunt pacienți internați.

Incendiul a fost lichidat!

Se pare că este vorba de un incendiu intr o magazie de lenjerie de la nivelul etajului 3.

Desi au fost inundate cu fum caile de evacuare, nu a fost nevoie de evacuarea pancientilor de la etajul afectat si nici de la nivelul superior.

La fata locului s-a constituit o echipa de cercetare compusa din specialisti ISU Alba si IPJ Alba.

La fata locului s-a aflat d-na manager al Spitalului judetean Alba, d-na ec. Mârza Diana, dr. Aurel Crisan, medic șef UPU SMURD, Alba.

Actiunea de intervenție a fost coordonată în mod integrat de către prefectul județului Alba – coordonatorul acțiunii de intervenție.

Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul in locuri nepermise.

Persoana a fost identificata ca fiind un pacient internat in sectia gastroenterologie.

Purtător de cuvânt. Slt. Catalin KOVACS.

Update

Informarea SJU Alba

Un incendiu a izbucnit, duminică, la ora 18.00, la o magazie de lenjerie ce aparține de secția de gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, situată la etajul 3. Incendiul a fost soldat doar cu pagube materiale și nicio persoană nu a fost rănită.

Din primele date se pare că incendiul a izbucnit de la o țigară aprinsă de către un pacient, care a intrat în magazia destinată personalului SJU Alba Iulia, fără să respecte procedura privind accesul persoanelor străine.

Secția de gastroenterologie este recent reabilitată, prevăzută cu sisteme de detecție și semnalizare incendiu pentru protejarea bunurilor și persoanelor.

Din primele cercetări, pagubele se ridică la circa 5.000 de lei. A ars o parte din lenjerie, a fost fost afectat un corp de mobilier, respectiv tencuiala încăperii.

Flăcările nu s-au extins, iar confortul pacienților nu este, astfel, afectat. De asemenea, în cel mai scurt timp posibil, încăperea respectivă va fi zugrăvită, iar mobilierul va fi înlocuit.

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va colabora, în continuare, cu autoritățile pentru depistarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incendiul, va respecta toate recomandările, ca și până acum, însă apelează și la înțelegerea și bunăvoința pacienților și aparținătorilor de a respecta toate restricțiile impuse prin regulamentul intern și prevăzute de lege.

 

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

 

 

 

https://www.youtube.com/watch?v=LbaJVQsOh9k

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *