Începe ultima și cea mai amplă etapă de modernizare a Stadionului Municipal
Luni, 10 august primarul municipiului Sibiu – doamna Astrid Fodor, președintele grupului și administratorul CON-A Sibiu – domnul Mircea Bulboacă, împreună cu directorul general al firmei CON-A – domnul Sorin Cristea au semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal Sibiu, o investiție de 136,55 milioane lei provenind din bugetul local.
“După o perioadă lungă în care s-a elaborat proiectul tehnic, după o procedură de achiziție complexă, mă bucur să anunț că am semnat contractul pentru ultima și cea mai amplă etapă de construcție a Stadionului Municipal Sibiu. Sunt sigură că microbiștii vor aprecia această veste și nu doar ei, pentru că Stadionul va putea fi folosit și pentru alte evenimente sportive sau chiar culturale care se pretează. Din fericire, în urma procedurii de achiziție, câștigătorul este o firmă sibiană cu multă experiență – CON-A. De altfel, este primul contract pe care Primăria Sibiu îl semnează cu acest constructor. Având în vedere palmaresul pe care îl are mai ales în domeniul construcției de stadioane, consider că lucrarea este pe mâini bune.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
„Ne bucurăm să construim pentru Sibiu un stadion modern, la standarde înalte. Vom pune la dispoziție toată experiența noastră pentru a realiza un stadion de care sibienii să fie mândri. Angajamentul nostru este să realizăm proiectul în termenul contractual. Ne exprimăm încrederea că vom avea o bună colaborare cu Primăria Sibiu și cu toți cei implicați, într-un mod sau altul, în realizarea proiectului. Încercăm un sentiment de mândrie că după mulți ani vom realiza un obiectiv de referință pentru Sibiu. Am construit proiecte de amploare în toată țara, dar sentimentul este unul special când construiești acasă. Acest moment este cu atât mai deosebit cu cât anul acesta CON-A aniversează 30 de ani de activitate pe piața construcțiilor.” a declarat ing. Mircea Bulboacă, acționarul majoritar al Grupului CON-A.
Concret și pe scurt, acestea sunt lucrările care vor fi realizate în termen de 18 luni:
- Construcția unei tribune oficiale, cu subsol, parter și 3 etaje:
- La subsolul tribunei se va amenaja o parcare pentru vehicule de urgență și siguranță, mașinile sportivilor, antrenorilor și oficialilor care participă la jocuri.
- La parter vor fi amenajate spații pentru sportivi (vestiare), spații tehnice, o parte din birourile administrative, o sală de conferințe, cabinete medicale și zonele de acces pentru public, media și spectatori.
- La etajul I se vor amenaja accesul pentru spectatori, un spațiu pentru media, spații de alimentație publică și de prim ajutor
- La etajul II va fi amenajat spațiul VIP
- La etajul III se va amenaja masa presei și a comentatorilor TV, două studiouri TV și camera de control a Stadionului.
În această tribună vor fi create 3 platforme pentru camere de televiziune, așezate în conformitate cu cerințele UEFA.
- Construcția peluzei sud cu parter și 1 etaj:
- la parter: o sală de box, centralele termice și tratare a aerului, spații tehnice, vestiare și o spălătorie
- la etajul I se va afla accesul pentru spectatori, spații de alimentație publică și de prim ajutor.
- Construcția peluzei nord cu parter și etaj, cu un spațiu de parcare la parter:
- la parter va fi o parcare pentru autoturisme
- la etajul I se vor amenaja spațiul pentru spectatori, spații pentru alimentație publică și de prim ajutor.
- Construcția învelitorii (acoperișului), unitare, peste tribune și peluze, pe o structură metalică.
- Modernizării sălii de atletism de sub tribuna existentă.
- Amenajarea rețelelor de utilități și a altor dotări:
- instalații pentru iluminarea nocturnă
- un sistem de sonorizare
- un sistem de supraveghere video
- tabele de scor electronice
- instalații electrice, sanitare, de protecție și stingere a incendiilor, termice, de gaze naturale, de telecomunicații, de apă și canalizare
- grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, în toate corpurile de construcție
- dotarea spațiilor interioare
Pentru a vedea o simulare a aspectului viitorului Stadion, vă invităm să vizionați un scurt film realizat de proiectantul care a elaborat studiul de fezabilitate: https://www.youtube.com/watch?v=rscvmuiBBJ0. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, Primăria Sibiu vă stă la dispoziție pe [email protected].
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE