CERCETAT PENTRU COMITEREA DE INFRACŢIUNI RUTIERE
La data de 2 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca în colaborare cu polițiștii Serviciului Rutier Cluj, au depistat un bărbat de 22 de ani din localitatea Izvoru Crișului, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Drumul Sfântul Ion din municipiul Cluj-Napoca, deși nu deține permis de conducere.
Cel în cauză a prezentat organelor de poliție un permis de conducere, însă în urma verificărilor efectuate de către poliţişti, a rezultat că permisul de conducere cu seria respectivă, figurează în evidenţe ca fiind emis pe numele altei persoane.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 09.18, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turda au depistat un bărbat de 38 de ani, din orașul Voluntari, județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E60, pe raza localităţii Copăceni, județul Cluj, deși nu deține permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
BĂRBAT REȚINUT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE
La data de 2 octombrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca, au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj. Acesta a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa și-ar fi agresat concubina, o femeie în vârstă de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj. Totodată acesta prin folosirea forţei a reţinut-o pe femeie în locuinţă până la intervenţia la faţa locului a poliţiştilor Secţiei 3 Poliţie Cluj-Napoca.
Bărbatul este reţinut şi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea hotărârii judecătorești și violență în familie, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
La expirarea perioadei de reținere cel în cauză va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA CÂMPIA TURZII
La data de 2 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au acţionat pentru prevenirea acccidentelor rutiere dar şi pentru impunerea a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier. Au fost vizate în principal conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea au fost vizate şi prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură judiciară și economică şi respectarea normelor legale privind activitatea de transport public.
Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 41 de persoane şi verificarea a 22 de vehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a 14 sancţiuni contravenţionale, 10 pentru încălcarea prevederilor Codului rutier, 2 pentru încălcarea prevederilor legale privind comerţul stradal autorizat, conform Legii nr.12/1991 și 2 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice conform Legii 61/1991. De asemenea a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, 1 permis de conducere.
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA GHERLA
În data de 2 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentul Rutier Gherla au organizat şi defăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere pe raza de competenţă. Au fost vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere dar şi impunerea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la traficul rutier.
Abaterile constatate au impus aplicarea a 29 de sancţiuni contravenţionale, au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitei legale de viteză 11 conducători auto, 2 sancţiuni au fost aplicate pentru depăşiri neregulamentare iar alte 12 pentru alte abateri. Au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată 7 permise de conducere. Cu ocazia acestei acţiuni, conducatorii auto au fost informaţi cu privire la modificările legislative privind folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, modificări care vor intra în vigoare începand cu data de 13 octombrie a.c.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!