În perioada 8-11 mai a.c., poliţiştii din Mureş au constatat 7 infracţiuni la regimul rutier. O persoană a fost reţinută pentru 24 de ore
Conducere sub influenţa alcoolului
# La data de 08.05.2020, în jurul orei 15:30, echipajul de poliţie din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Râciu, a oprit în trafic, pe raza comunei Ceuașu de Câmpie, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul acestuia fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar pentru și conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice a fost sancționat contravenţional.
# În aceeaşi zi, în jurul orei 21:45, poliţiştii din Râciu în timp ce efectuau activităţi pe linia supravegherii şi controlului traficului rutier, au oprit pe raza localității Porumbeni, un autovehicul condus de către un bărbat, căruia, în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la UPU SMURD Tg Mureș în vederea recoltării de probe biologice.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
#La data de 11.05.2020, ora 00.24, un echipaj de poliţie din Târnăveni, au oprit în trafic un autoturism, condus de către un bărbat, de 40 de ani.
Poliţiştii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Municipal Târnăveni, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.
# Un bărbat, de 43 de ani, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier.
În fapt, la data de 10.05.2020, in jurul orelor 21:10, echipaje de poliţie din cadrul Politiei Oraşului Ungheni şi Secţiei nr.4 Ungheni, au depistat pe drumul comunal DC124, un autoturism, condus de către un bărbat, de 47 de ani, care în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că nu deține permis de conducere.
Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la UPU SMURD Tg. Mureș pentru recoltarea probelor biologice.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Față de acesta s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore.
Conducere fără permis
#La data de 08.05.2020, în jurul orelor 14:45, un echipaj de poliţie a identificat în trafic, pe raza oraşului Sărmaşu un autoturism, al cărui conducător auto, nu a vrut să oprească la semnalul poliţiştilor.
După oprirea autoturismului poliţiştii au reuşit să identifice conducătorul acestuia ca fiind un minor, de 17 ani, fără permis de conducere.
Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 10.05.2020, ora 12.30, poliţişti din Sighișoara au oprit pe raza comunei Vînători, un autoturism condus de un tânăr, de 20 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie auto.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!