Întâlnirea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, și Ministrul Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut miercuri, 11 martie a.c., începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, și Ministrul Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu, pentru a discuta aspecte referitoare la potențialele efecte ale epidemiei cu noul coronavirus asupra economiei naționale.
În cadrul discuțiilor, s-a stabilit că Președintele României va prezida astăzi, la ora 16:00, prima reuniune a Grupului de Lucru Interinstituțional pentru evaluarea impactului economic, financiar și bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19 (GLI-ECOROM), care va avea loc la Palatul Victoria.
Grupul de lucru interinstituţional GLI-ECOROM a fost înființat prin Memorandum al Guvernului, în vederea evaluării și monitorizării de către autoritățile publice cu atribuții în domeniul economico-financiar, împreună cu reprezentanții mediului de afaceri, a riscurilor economice generate de epidemia cu noul coronavirus la nivelul României, respectiv pentru elaborarea de recomandări și propunerea de măsuri eficiente pentru evitarea acestor riscuri.
Grupul de lucru își desfășoară activitatea sub coordonarea Cancelariei Prim-ministrului și a Administrației Prezidențiale, prin Departamentul Politici Economice și Sociale.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!