Agenția Națională de Administrare Fiscală a monitorizat, în anul 2019, la nivel național, gradul de satisfacție a contribuabililor în legătură cu serviciile oferite de instituție contribuabililor, în cadrul întâlnirilor lunare organizate de ANAF, pe tematici de interes.
Astfel, din peste 2300 de răspunsuri primite în decursul a două luni, a reieșit că peste 98% dintre participanții la întâlnirile organizate de ANAF apreciază că primesc informații utile pentru desfășurarea activității. De asemenea, peste 60% dintre respondenți sunt interesați să participe și la întâlniri organizate printr-un serviciu de tip webinar, iar peste 47% sunt interesați să se programeze online înainte de prezentarea la sediul unităților fiscale.
Întrebările formulate în chestionar au urmărit obținerea de informații necesare creșterii calității serviciilor oferite, precum și sporirea gradului de satisfacție a partenerilor ANAF.
Cele mai frecvente propuneri ale contribuabililor, pe care ANAF le are în vedere pentru a le materializa, s-au referit la măsuri de simplificare în relația ANAF – contribuabili, la acordarea unui timp mai mare pentru desfășurarea întâlnirilor și distribuirea unor pliante cu informații fiscale utile.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!