NOI PREVEDERI LEGALE ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE
La sfârșitul lunii ianuarie 2020, vor intra în vigoare prevederile Legii 192 din 2019 care modifică și completează unele acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. IPJ Alba aduce în atenția cetățenilor câteva dintre modificările prevăzute în noul act normativ.
La data de 28 octombrie 2019, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea 192 din 2019, cu termen de intrare în vigoare după 90 de zile, respectiv sfârșitul lunii ianuarie 2020.
Legea modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.
Modificările reglementează dreptul polițistului de a efectua controlul corporal, al bagajelor persoanei legitimate, a vehiculului utilizat de aceasta, fiind stabilite norme astfel încât reiese clar în ce constă intervenția polițistului și care sunt drepturile persoanei.
De asemenea, sunt stabilite reguli clare, detaliate, referitoare la dreptul polițistului de a folosi forța fizică, de a utiliza cătușele sau alte mijloace de imobilizare adecvate, dreptul de a pătrunde într-o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără acordul acesteia sau a reprezentantului legal, în anumite condiții.
În același timp, noile prevederi reglementează drepturile persoanelor care fac obiectul măsurilor polițienești.
În perioada imediat următoare, în cadrul unei campanii de informare, Inspectoratul de Poliție Județean Alba va aduce în atenția opiniei publice noile prevederi legale.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!