Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu ocazia aniversării a cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 12 decembrie a.c., un mesaj cu ocazia aniversării a cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Efectele schimbărilor climatice nu țin cont de granițe statale, ne privesc direct și este responsabilitatea noastră să le limităm
Se împlinesc, astăzi, cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice, a cărui principală țintă asumată este de a limita încălzirea globală la sub 2°C și de a face eforturi pentru a o menține la 1,5°C până la sfârșitul acestui secol. Pentru atingerea acestor obiective, se impune însă intensificarea eforturilor acum, și nu mai târziu. De aceea, România, precum și celelalte state membre ale Organizației Națiunilor Unite și ale Uniunii Europene își propun acțiuni suplimentare. Mă voi implica direct, în calitatea mea de Președinte al României, în a încuraja și susține astfel de acțiuni.
În țara noastră, se fac resimțite din ce în ce mai accentuat efectele schimbărilor climatice: temperaturi tot mai ridicate în timpul verii, deșertificare în mai multe regiuni, secetă care afectează culturile agricole și accesul la hrană. Sunt fenomene care vor continua să se manifeste, întrucât în atmosferă sunt emise deja volume mari de gaze cu efect de seră. Pentru a le limita impactul asupra vieții cotidiene, Uniunea Europeană și Guvernul României pregătesc pentru următorii ani o serie de măsuri specifice.
Este imperativ să ne asigurăm că efectele schimbărilor climatice nu devin mai accentuate și nu se multiplică până la a afecta dramatic viața și sănătatea noastră. În acest sens, la reuniunea Consiliului European din această săptămână, am decis, împreună cu liderii europeni, reducerea netă a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 raportat la anul 1990. Aveam deja o decizie să devenim neutri din punct de vedere al carbonului până în 2050. În România, vom implementa în următorii ani o serie de proiecte care să permită atingerea acestor obiective, susținând în același timp creșterea economică și bunăstarea cetățenilor.
Efectele schimbărilor climatice nu țin cont de granițe statale, ne privesc direct și de aceea trebuie să fim cu toții implicați pentru a le putea limita, cu atât mai mult cu cât dovezile științifice indică modul actual al desfășurării activităților umane drept cauza care generează schimbările climatice. În ultima perioadă, tot mai mulți lideri politici, economici și personalități ale societății civile din întreaga lume s-au angajat să acționeze pentru a preveni schimbări climatice ireversibile. România este parte din acest efort și vom contribui la consolidarea statutului Uniunii Europene de lider în domeniu. Mai mult, ne dorim să devenim noi înșine lideri în ceea ce privește acțiunea fermă în domeniul schimbărilor climatice.
Dragi români,
Atingerea unor obiective ambițioase în materie de schimbări climatice și transformarea României într-un lider în acest domeniu depinde de fiecare dintre noi. Fie că e vorba de autorități care susțin un cadru de politici publice și legislativ adecvat, companii care adoptă un model sustenabil sau cetățeni care aleg în fiecare zi prin acțiunile lor să protejeze mediul. Puterea de a acționa în acest domeniu și a da un exemplu în comunitatea noastră este a fiecăruia dintre noi. Dar trebuie să conștientizăm, înainte de toate, că schimbările climatice ne afectează pe toți.
Poate că topirea ghețarilor de la capătul lumii ni se pare o problemă care nu ne afectează pentru că nu se întâmplă la noi, dar seceta care a distrus și anul acesta producția agricolă de la noi din țară pentru fermieri înseamnă pierderea veniturilor, iar pentru noi ceilalți înseamnă alimente mai scumpe. Iar această secetă ține de schimbările climatice cu care ne confruntăm. Când vedem știri despre furtuni, grindină sau alunecări de teren în diverse zone ale țării, trebuie să știm că ele sunt, cel mai probabil, și un efect al schimbărilor climatice.
Nu am nicio îndoială că împreună putem trece peste această mare provocare a timpurilor noastre – schimbările climatice, așa cum în istoria noastră am înfruntat cu succes alte mari provocări.