Micii producători din regiune, primesc sprijin din partea Primăriei Sibiu

Micii producători din regiune, primesc sprijin din partea Primăriei Sibiu. Unde se pot înscrie:

 

În ședința Consiliului Local Sibiu de joi, 28 mai, s-a aprobat o inițiativă menită să ofere o mână de ajutor micilor producători locali, din regiunea Sibiului: organizatorii de evenimente gastronomice sau cu componentă gastronomică vor oferi standuri gratuite micilor producători locali, ca un criteriu obligatoriu pentru obținerea finanțării nerambursabile din partea Primăriei Sibiu. Conform acestei modificări aprobate, minim 30% din standurile disponibile în eveniment vor fi la dispoziția acestor producători, cu titlu GRATUIT, fără chirie sau alte taxe.

“Agenda Culturală a Sibiului se va modifica ca format al evenimentelor, în contextul restricțiilor care încă se mențin în cazul manifestărilor publice. În acest context, dat fiind faptul că și micii producători locali au fost afectați de această criză, am decis să le acordăm sprijin, oferindu-le posibilitatea de a-și comercializa produsele în cadrul evenimentelor orașului. În acest mod, câștigă economia locală, iar participanții la acestea, sibieni și turiști, vor avea ocazia să cunoască și să cumpere produsele locale” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Primăria Sibiu va pune la dispoziția organizatorilor de evenimente o listă cu micii producători locali, din care vor putea alege și contacta ocupanți pentru standurile dedicate.

Pentru a realiza această listă, Primăria Sibiu a deschis, împreună cu SC Piețe SA, societate a Municipiului, o sesiune de înscrieri. Micii producători locali din regiunea Sibiului, organizați într-o formă juridică legală (societate comercială, persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individual, asociație familială, etc) care au un număr de maxim 9 angajați și care comercializează produse agro-alimentare, produse alimentare, băuturi alcoolice/non-alcoolice, produse manufacturiere sau alte produse similare sunt invitați să se înscrie pe această listă.

UNDE? Pe site-ul https://pietesibiu.ro/, într-o secțiune specială care va fi creată pe prima pagină a site-ului

CUM? Înscrierea se va face online. Începând din data de la 1 iunie puteți completa un formular cu datele de contact și să trimiteți următoarele documente care să ateste calitatea de producător și numărul de angajați:

  • Atestat de producător
  • Declarație pe propria răspundere privind numărul de angajați
  • Cod Unic de Înregistrare în Registrul Comerțului

Echipa SC Piețe SA va verifica aceste documente și va confirma îndeplinirea criteriilor, înscriind respectivul producător pe o listă publică.

LISTA cu micii producători locali va fi disponibilă pe site-ul https://pietesibiu.ro/și va fi actualizată continuu, pe măsură ce producătorii se înscriu.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *