În perioada 7 – 11 octombrie a.c., Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne organizează cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor, al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş, Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, precum şi în colaborare cu Primăria Târgu Mureş, cea de-a X–a ediție a Festivalului naţional al artiştilor amatori din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Festivalul va fi susţinut la Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu” a municipiului Târgu Mureş, iar probele de concurs pentru participanți vor consta în muzică ușoară, muzică folk, muzică populară şi secțiune instrumentală, acestea urmând să se desfășoare în zilele de 9 și 10 octombrie a.c..
La gala de încheiere a evenimentului, din data de 10 octombrie a.c., vor urca pe scenă atât câştigătorii ediţiei cât şi laureați ai festivalurilor anterioare organizate de Centrul Cultural al M.A.I.
Le dorim tuturor colegilor participanți mult succes, iar pe dumneavoastră vă aşteptăm în sala de spectacol a Casei de Cultură ,,Mihai Eminescu”, în număr cât mai mare!
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!