Nigerian urmărit pentru fraudă în Ungaria, reţinut la Bucureşti

URMĂRIT INTERNAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI

La data de 3 iunie a.c., polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri au depistat, în București, un cetățean nigerian, de 26 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de fraudă, pe numele căruia autoritățile din Ungaria au emis un mandat european de arestare.

Schimbul de date şi informaţii a fost realizat prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

În fapt, în decembrie 2018, bărbatul ar fi indus în eroare o persoană, căreia i-ar promis că va călători în Ungaria pentru a achiziționa un apartament.

Pentru a-i câștiga încrederea, i-ar fi spus că vrea să trimită un pachet în Ungaria, pentru care persoana vătămată i-ar fi transferat, într-un cont bancar, 1.600 de euro reprezentând costul livrării.

După efectuarea transferului bancar, persoana nu a mai fi putut lua legătura cu cel în cauză.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat instanței, în vederea confirmării mandatului european emis de Ungaria.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *