Noaptea Sibiul se transformă în ,,Vestul Sălbatic” – Cuplu amenințat cu un cuțit

În seara zilei de de 28 iulie, în jurul orei 22.30, potrivit martorilor, un cuplu tânăr se plimba prin cartierul Cireșica, când la un moment dat un grup de patru persoane de etnie ,,romă” au adus cuplului amenințări cu acte de violență.

Pe surse, unul din cei patru ar fi  scos un cuțit fluturându-l în fața acestora. La scurt timp, un echipaj al Secției 1 de Poliție Sibiu au apărut la fața locului aplanând imediat conflictul. Posibilii agresori au fost identificați imediat de polițiști.

Cuplul a depus plângere la Secția de Poliție 1 Sibiu, urmând ca polițiștii să stabilească încadrarea făptașilor.

Se pare că la lăsarea serii, primejdia ne pândește la tot pasul, iar Sibiul dintr-un oraș civilizat se transformă într-un teritoriu bântuit de oameni violeți fără frica lui Dumnezeu.

IMPORTANT

Polițiștilor români trebuie să li se dea mai multă autoritate, legislație pentru a fi protejați, legi mai dure împotriva celor care săvârșesc acte cu violență, armamentul din dotare schimbat, iar oamenii nepregătiți mutați pe funcțiile ce le pot lua în primire.

Strada este dură și rea, iar ce se întâmplă nopțile departe de ochii opiniei publice, este mai mult decât înfricoșător.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Cogito, ergo sum!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *