Noi informații legate despre starea persoanelor aflate în izolare în Sibiu – 114 persoane se află în carantină

În județul Sibiu, astăzi, 22.03.2020, Direcția de Sănătate Publică monitorizează un număr de 1835 de persoane aflate în izolare și 114 persoane aflate în carantină.

Atragem atenția cetățenilor aflați în izolare la domiciliu și cei aflați în carantină, asupra faptului că nu au voie să părăsească locuința, fără aprobarea autorităților competente. Conform OM2/21.03.2020 art. 7, părăsirea locuinței fără aprobarea autorităților competente, atrage după sine punerea în carantină instituționalizată sub pază, punerea în carantină pentru o nouă perioadă de 14 zile, dar și răspunderea contravențională sau penală.

În ultimele 24 de ore, 134 de polițiști  din cadrul I.P.J. Sibiu au desfășurat 332 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 352 de persoane și 47 de societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității.

Ca urmare a verificărilor efectuate, 4 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei din cauza  nerespectarea măsurii izolării.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, în echipaje  mixte  cu  jandarmi și polițiști locali,  pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea  persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Sibiu cu persoane care revin din afara granițelor României sau transportă echipamente medicale.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultimele 24 de ore a înregistrat un număr de 16 apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziție cetățenilor 0269-211254 și 0269-216103.

 

În ceea ce privește măsurile de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus, Aeroportul Internațional Sibiu a implementat o serie de măsuri:

  • începând cu data de 24 februarie a.c. este asigurată prezența reprezentanților DSP Sibiu la toate zborurile operate la Aeroportul Internațional Sibiu;
  • au fost contractate serviciile unui furnizor care va asigura dezinfectarea spațiilor publice, ori de câte ori este fi necesar;
  • personalului propriu le-a fost asigurat necesarul de echipamente individuale de protecție: măști, mănuși, dezinfectanți.

 

În prezent, la Aeroportul Internațional Sibiu, se mai operează un număr de 6 curse dintre Germania și Marea Britanie, respectiv Frankfurt, Dortmund, Nurnberg, Memmingen, Karlsruhe și Londra.

Instituția Prefectului Județului Sibiu, împreună cu toate celelalte structuri implicate în prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2, fac toate eforturile necesare pentru siguranța și informarea corectă a cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. sau 0269-211254 și 0269-216103, numere puse la dispoziție de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *