Nu s-a descoperit niciun profil ADN – Cazul Caracal tot mai complicat

„În dimineaţa zilei de 17.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ‘Mina Minovici’ a înaintat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:

-au fost expertizate de către Institutul Național de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.

-având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico – chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN.

Precizăm că, prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Național de Medicină Legală ‘Mina Minovici’, dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism va continua să informeze opinia publică, cu celeritate, de îndată ce vom primi noi informaţii de la  Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Sursa Observator tv.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *