O delegaţie a rezerviştilor voluntari din AORR a fost primită la Ministerul Apărării Naţionale

La data de 18 aprilie, la Ministerul Apărării Naţionale, o delegaţie a rezerviştilor voluntari din  Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România (AORR) a fost primită de domnul ministru Gabriel-Beniamin Leş şi de domnul Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului.

Au fost discutate propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ care reglementează statutul rezerviştilor voluntari, pornind de la experienţele de multe ori descurajatoare pe care membrii acestui corp le-au avut în activitatea lor. S-au prezentat problemele semnalate pe timpul instruirii iniţiale şi al pregătirii la unităţi, în dorinţa de a facilita integrarea rezerviştilor voluntari în mediul militar, precum şi de a creşte eficacitatea programului de selecţie şi formare a lor. Membrii delegaţiei, conduşi de gl. lt. (r) Dan Plăviţu, au accentuat nevoia pentru o mai bună informare internă în unităţile beneficiare şi în centrele militare. În mod complementar, ei au susţinut şi necesitatea de a promova acest program în moduri mai relevante pentru publicul ţintă. O altă temă de dezbatere a fost construirea unei relaţii echitabile cu angajatorii din mediul civil, ingredient esenţial pentru dezvoltarea sustenabilă a corpului rezerviştilor voluntari.

Delegaţia AORR a propus amendamente concrete la proiectul de îmbunătăţire a legii 270/2015. Rezerviştii voluntari şi-au expimat speranţa că acest proiect, afişat pe site-ul MApN de aproape un an, va intra cât mai curând în circuitul de aprobare.

Propunerile rezerviştilor voluntari din AORR au fost bine primite de reprezentanţii MApN. Se doreşte formalizarea colaborării între cele două entităţi, prin întâlniri regulate, care să aibă ca rezultat îmbunătăţirea experienţei pentru participanţii la acest program şi creşterea performanţei lor în sistemul militar, având drept deziderat succesul programului în sine.

Sursa: Cătălin Florea A.O.R.R.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *