O nouă misiune internaţională sub egida Frontex încheiată cu succes
În data de 14.08.2020, poliţiştii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime MAI 1103, din cadrul Gărzii de Coastă, s-au întors acasă după o misiune de aproximativ trei luni, desfăşurată în Marea Egee, sub egida Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX). „Ştafeta” a fost preluată de o altă navă maritimă a Gărzii Coastă, MAI 1102, care împreună cu echipajul de la bord, a fost detașată în Grecia, pentru o perioadă de 3 luni, în cadrul aceleiaşi Operaţiunii Comune Frontex „ POSEIDON 2020″.
În perioada 18.05 – 14.08.2020, nava maritimă de patrulare MAI 1103 din cadrul Gărzii de Coastă şi două echipaje aflate succesiv la bord au participat în cadrul operațiunii „POSEIDON 2020”, organizată sub egida FRONTEX (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă).
Operaţiunea s-a desfăşurat în zona operațională Lesvos din Republica Elenă, iar cele două echipaje au executat prin rotaţie misiuni de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Egee, alături de navele şi echipajele din celelalte state membre U.E. participante.
Pe durata operațiunii, poliţiştii de frontieră români au executat 72 de misiuni, timp în care nava Gărzii de Coastă a efectuat peste 860 ore de patrulare.
De asemenea, Poliţia de Frontieră Română a detaşat în cadrul Centrului Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu, câte un ofiţer de legătură, care a menţinut permanent legătura pe toată perioada desfășurării activităţilor, între nava maritimă detaşată de P.F.R. pe teritoriul statului membru şi Centrul de Comandă şi Control al SCOMAR.
Ca urmare a angajamentelor asumate de ţara noastră de a contribui la efortul european de gestionare a fluxului de migranți din Grecia, în perioada 10.08.2020–06.11.2020, Poliţia de Frontieră Română a detașat, în zona operaţională a misiunii Frontex din Grecia, o altă navă maritimă de patrulare, MAI 1102, cu un echipaj format din 26 de poliţişti de frontieră.
Timp de aproximativ 3 luni, nava Gărzii de Coastă urmează să execute în apele Mării Egee, aceleaşi tipuri de misiuni ca nava precedentă, alături de celelalte state membre U.E. participante la misiune.
Menționăm faptul că Operațiunea „POSEIDON 2020”, la care iau parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.
De asemenea, având în vedere faptul că astăzi este sărbătorită Sfânta Maria, zi în care tradiţional se sărbătoreşte şi Ziua Marinei Române să urăm poliţiştilor de frontieră – marinari: „La mulţi ani!” şi „Bun cart înainte!”.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!