Antreprenorul Octavian Bădescu, inițiatorul mișcării #hailatreaba, trage un semnal de alarmă asupra intenției extrem de mici a românilor de a merge la vot, la alegerile locale din toamnă. El spune că, potrivit ultimelor sondaje de opinie, frica de coronavirus și neȋncrederea ȋn partidele politice actuale ȋi vor ține pe oameni ȋn case, iar aceasta reprezintă un pericol la adresa democrației din țara noastră.
„Tot ceea ce vedem ȋn media de câteva luni – toate declarațiile apocaliptice ale politicienilor și ale autorităților – nu face altceva decât să inducă o frică paralizantă românilor. Cele mai utilizate cuvinte din ultima perioadă au fost „covid”, „spitale”, „testare”, „măști”, „distanțare” și este o paradigmă din care avem nevoie să ieșim pentru a putea reconstrui. Psihologii și psihiatrii spun că oamenii au devenit depresivi și anxioși. Bolnavii cronici se tem să meargă la spital pentru tratamente și intervenții. Pe lângă frica de infectare, avem de-a face și cu o neȋncredere ȋn capacitatea autorităților de a ne asigura corectitudine și condiții sigure la urne. Ȋn aceste condiții, dacă nu se schimbă abordarea și comunicarea instituțiilor și decidenților, majoritatea oamenilor va prefera să stea acasă și să nu voteze la alegerile locale. Ori asta este o amenințare gravă la adresa democrației din România”, afirmă Octavian Bădescu.
Bădescu susține că neȋncrederea oamenilor ȋn partidele politice, cu precadere ȋn cele care au dominat scena politică ȋn ultimii ani – PSD si PNL, reprezintă un alt motiv pentru care există riscul unei prezențe scăzute la alegerile din toamnă.
„Ȋn 2016, au mers la urne puțin peste 30% dintre bucureștenii cu drept de vot, deși atunci opțiunile au fost mai multe decât vor fi anul acesta, iar unii dintre candidați – figuri noi pe scena politică. Dacă stăm să analizăm, ȋn 2020, și-au anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei numai 3-4 persoane, dintre care doar reprezentanții partidelor din Parlament sunt promovați intensiv ȋn presă. Ambii au mai candidat și ȋn trecut. Cei din partidele nou apărute și candidații independenți sunt descurajați inclusiv procedural să intre ȋn cursă și, chiar dacă o fac, mesajele lor au șanse reduse de a ajunge la alegători. Ați văzut ȋn sondajele recente că oamenii nu mai au ȋncredere ȋn cele două partide, ambele sunt cotate mai jos decât erau cu câteva luni ȋn urmă. Ȋn aceste condiții, este evident că pe 27 septembrie ne putem aștepta la o prezență și mai mică decât ȋn 2016.
Cine are de câștigat din această situație? Chiar cei pe care majoritatea alegătorilor nu ȋi mai dorește prezenți ȋn administrația locală și centrală. Este știut faptul că electoratul captiv al acestora, care nu depășește 10-15% din totalul cetățenilor cu drept de vot, se mobilizează ȋn orice condiții și că asta le aduce, de fiecare dată, victoria”, completează antreprenorul.
Octavian Bădescu, care ȋn urmă cu două luni și-a anunțat intenția de a candida pentru fotoliul de Primar al Capitalei, face un apel către bucureșteni să meargă ȋn toamnă la vot, pentru a-i sancționa pe cei care i-au dezamăgit ȋn ultimii ani și pentru a da o șansă independenților și candidaților partidelor nou apărute.
„Anul acesta, clasa politică, aleșii centrali și locali ne-au dezmăgit. Partide ȋncă relevante au cei mai slabi lideri, ca popularitate, carismă și prestanță, din ultimii 30 de ani. Ȋn ultimele șase luni, ne-au ȋncălcat drepturi esențiale, au ȋncălcat Constituția țării, ne-au manipulat și ne-au pus ȋn pericol libertatea și sănătatea. A venit momentul să spunem „stop!” Nu putem sta ȋn case pe 27 septembrie și pe 6 decembrie. Cu o mască sau două, trei, cu mănuși, cu distanțare și orice vă mai face pe dumneavoastră să vă simțiți ȋn siguranță, mergeți cu ȋntreaga familie, cu prietenii și votați cu oricine, dar nu cu cei care au fost, până acum, ȋn zonele de putere și care au sărăcit practic oamenii. La ora 7 dimineața, bucureștenii vor avea la dispoziție 1,8 mil. voturi, neutilizabile după ora 9 seara. Vom avea 14 ore din cele cca. 35.000 dintre cele două cicluri electorale pentru a „ȋntoarce brazda” și a da un puternic semnal chiar din Capitala țării. Dacă vrem o schimbare ȋn bine, este vremea să ȋncepem să facem lucrurile altfel”, ȋncheie Octavian Bădescu.
Octavian Bădescu este antreprenor în sectorul serviciilor și investitor, actualmente proprietar al companiei de consultanță imobiliară Freedom Group. Ȋn 2007, a fondat Sameday Courier, prima companie de curierat din România, listată la bursă, apoi a activat ȋn domeniul imobiliar. S-a implicat ȋn proiecte sociale, precum cele ale comunității RBL. Susținător al unei piețe libere și al libertății în ansamblu, în luna martie 2020, ca reacție la abordarea politică ȋn pandemia COVID-19, Octavian Bădescu a demarat inițiativa online #hailatreaba și a trimis conducerii statului o scrisoare deschisă, reunind vocile a peste 1.000 de persoane din toate mediile sociale, ce prețuiesc libertatea individuală.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!