Omul care dăruiește bunătate – Mihai Căldăraru

Un OM printre oameni. Un tânăr fără ajutor, Mihai Căldăraru, mai ieri era “un orfan”, iar astăzi a ajuns jurnalist şi prezentator de ştiri.

Mihai Căldăraru a avut o viaţă nu tocmai uşoară. Povestea tânărului este una impresionantă şi dramatică. Acesta este din București şi a împlinit frumoasa vârstă de 33 de ani. Născut ultimul într-o familie cu mulți copii, nu a avut parte de copilărie precum ceilalți șase frați ai lui. De mic a fost abandonat de părinți și trecut prin leagănele de copii încă din primele zile de viață. Marcat de suferințele prin care a trecut, acum se preocupă de nevoile orfanilor, dar și a bătrânilor năpăstuiți de soartă.

O viață de om prin orfelinate

Mai mult de jumătate din viață a petrecut-o prin orfelinate, unde a fost abandonat de părinți, imediat după naștere. La Revoluție, încă nu împlinise trei ani. Și-a regăsit familia abia după vârsta majoratului, însă a continuat să-și trăiască viața singur, pe cont propriu.

Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase. Bătăile luate în orfelinate l-au marcat pentru tot restul vieții. Supliciul îndurat pe toată perioada copilăriei i-a dat și un sens în anii ce au urmat, acela de a sări în ajutorul celor necăjiți, asa cum a fost și el.

După ieșirea din orfelinat, a înțeles „din interior” drama copiilor instituționalizați, așa că și-a dedicat viața ajutorării acestora. A urmat cursurile de Jurnalism ale Universității Hyperion, după care a înființat două publicații (”MicNews” și ”Glasul orfanului”) și o asociație, MicNews, cu ajutorul cărora a desfășurat o serie de proiecte dedicate, printre care amintim:
– Tabere la mare și la munte pentru copii defavorizați.
– Campaniile naționale “Sărăcia Distruge Omenia”, Câștigă România, Dăruiește Bucuria! ” și „Rechizite pentru viitorul tău”, în care au fost
ajutați sute de copii și bătrâni defavorizați.

Parte din aceste proiecte au fost desfășurate și în parteneriat cu Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, un ONG care l-a „adoptat” pe Mihai și l-a numit, în acest an, director general pentru România.

Antena24 alături de Mihai

Celebru jurnalist de la noi, Mihai Căldăraru a semnat contract cu site-ul antena24.ro unde va prezenta din data de 28 februarie 2020, Stirile Antena24, în fiecare zi.

“M-am bucurat nespus propunerea de a face echipa cu Pop Daniel in cadrul stirilor de la Antena 24. Dar in acelasi timp sunt constient de misiunea mea, aceea de a informa corect publicul in cel mai profesionist mod cu putinta si de a face parte din cea mai puternica redactie de stiri din Romania. Sunt sigur ca voi face o echipa buna cu Pop Daniel si ca telespectatorii vor simti asta”, a declarat jurnalistul Mihai Căldăraru.

Sursa: https://stirideactualitate.ro/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

https://ziuaonline.com/detectiv

 

Crescut în ORFELINATELE din România, Mihai Căldăraru este OMUL care dăruieşte BUNĂTATE şi îţi umple Sufletul de bucurie cu cântecul său …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *