Opt cetăţeni din India ascunşi într-un automarfar, depistați la P.T.F. Nădlac II

Opt cetăţeni din India ascunşi într-un automarfar, depistați la P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, în urma desfășurării unei acțiuni pe linia combaterii migrației ilegale, au descoperit opt cetăţeni din India ascunși în interiorul unui automarfar încărcat cu piese metalice, care încercau să iasă ilegal din țară.

În data de 13.03.2020, în jurul orei 02.20,  la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 39 ani, conducând ansamblul rutier format din cap tractor marca Daf cu semiremorca marca Krone. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta piese metalice din România pentru Germania.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră  au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii, au fost descoperite ascunse, printre obiectele transportate, opt persoane.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt opt bărbaţi din India, cu vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani. Cetățenii indieni au intrat în ţară în baza pașapoartelor personale și a unor vize  valabile și intenţionau să ajungă în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini ascunşi în camion, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *