Aproximativ 4.500 de parfumuri, articole textile şi încălţăminte, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră giurgiuveni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit aproximativ 4.500 articole textile, parfumuri și încălțăminte, produse susceptibile a fi contrafăcute, pe care patru bărbaţi au declarat că le-au achiziţionat cu scopul de a le comercializa.
În data de 28.01.2020, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat o acțiune specifică în zona de responsabilitate a S.P.F. Bechet. Astfel, în jurul unei 12.30, a fost oprit în trafic, pe raza localității Bechet, un autoturism marca Chrysler, condus de cetățeanul român F.N., în vârstă de 28 de ani.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul acestuia, în mai multe cutii, cantitatea totală de 2.698 flacoane cu parfum, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute
Şoferul mijlocului de transport a declarat că intenționa să comercializeze produsele și nu deținea documente de proveniență pentru acestea.
În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, colegii noștri au descoperit în două autocare și într-un autocamion, în compartimentele destinate bagajelor, respectiv în compartimentul marfă, cantitatea totală de 1.769 articole textile, parfumuri şi încălţăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci și un cetățean bulgar, cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani. Aceștia au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că produsele sunt contrafăcute şi intenţionau să le comercializeze.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!