Patriarhia Română donează peste 7.000.000 lei pentru lupta împotriva COVID-19

INTENSIFICAREA RUGĂCIUNII ŞI ACŢIUNII PENTRU AJUTORAREA TUTUROR CELOR AFECTAȚI DE PANDEMIE

 

În contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID – 19) şi a instituirii stării de urgenţă naţională, ca urmare a îndemnului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhii, preoţii şi voluntarii din rândul credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române au intensificat acțiunile social-filantropice destinate persoanelor vulnerabile și afectate de pandemie. Ajutorul oferit este unul concret, material și este destinat în mod special persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină, dar și unor instituții medicale, și a constat în donația și distribuția de produse alimentare, igienico-sanitare și aparatură medicală.

Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protoieriilor, parohiilor și mănăstirilor, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de 3.048.669 lei.

Până în prezent, contribuţia totală a Patriarhiei Române la ajutorarea tuturor celor greu încercați de efectele acestei epidemii se ridică la valoarea de 7.153.671  lei.

 

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *