PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TĂIERE ILEGALĂ DE ARBORI, FURT DE ARBORI, FALS ÎN ÎNSCRISURI ȘI FALS INTELECTUAL
În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 23 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar fi tăiat, fără drept, arbori din fondul forestier național, iar pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de însoțire false.
La data de 21 decembrie 2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, efectuează 23 percheziţii, toate în județul Alba, la persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, complicitate la furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual.
Din cercetări a reieșit că în perioada martie – septembrie 2020, o societate comercială din județul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept și ar fi sustras arbori, din speciile molid și brad, din fondul forestier național.
Pentru a da o aparență de legalitate transporturilor de material lemnos efectuate, reprezentanții societății ar fi întocmit, în fals, documente de însoțire sau ar fi întocmit documente de însoțire pe care erau menționate cantități de material lemnos mai mici decât cele transportate.
Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăți comerciale și persoane fizice.
Prejudiciul a fost estimat la 48.000 de lei.
Poliţiştii vor pune în executare 9 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La percheziţii, participă poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba, precum și comisari ai Gărzii Forestiere Cluj.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!