Persoane surprinse în timp ce transportau un colet cu peste 1,5kg de droguri

SURPRINȘI ÎN FLAGRANT DELICT ÎN TIMP CE TRANSPORTAU UN COLET CU DROGURI

Aproape 900 de grame de marijuana, 674 de grame de hașiș și 20 de grame de cocaină au fost descoperite de polițiști asupra unor persoane care primiseră un colet din Spania.

La data de 18 iunie a.c., polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați au surprins în flagrant delict, într-un autoturism, la intrarea în municipiul Brăila, doi bărbați, de 21 și 26 de ani, ambii din municipiul Brăila, având asupra lor un colet ce conținea droguri de risc și de mare risc.

Astfel, în coletul expediat din Spania, au fost descoperite, disimulate printre mai multe articole vestimentare și medii de stocare, 896 de grame de marijuana, 674 de grame de hașiș și aproximativ 20 de grame de cocaină.

Ulterior, a fost identificat și destinatarul coletului, un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Brăila, din cercetări rezultând că acesta i-ar fi determinat pe cei doi să preia și să transporte coletul cu droguri din Spania, urmând să le vândă în județele Galați și Brăila.

Persoanele în cauză, care sunt cercetate acum pentru comiterea infracțiunilor de instigare la trafic de droguri de risc și de mare risc și trafic de droguri de risc și de mare risc, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *