PESTE 1.000 DE CONTROALE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER, ÎN 7 ZILE
În ultima săptămână, polițiștii de ordine publică din mai multe județe au confiscat peste 2.300 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 900.000 de lei, în urma unor controale efectuate pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material lemnos.
epând de luni, până astăzi, 30 aprilie, polițiștii au organizat 1.122 de acțiuni și controale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și pentru asigurarea legalității transportului și comercializării cu material lemnos.
Au fost oprite și controlate 3.428 de autovehicule, verificate 46 de exploatări forestiere, 17 instalații de debitat, 46 de depozite, 24 de târguri, piețe și oboare, 11 ocoale silvice și alte 192 obiective din domeniu.
În urma ilegalităților constatate, polițiștii au întocmit 109 dosare penale, iar pentru alte nereguli silvice au fost aplicate 273 de amenzi contravenționale, în valoare de aproape 540.000 de lei.
Ca măsuri complementare, s-au confiscat 2.380 de metri cubi de material lemnos de diverse sortimente (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc), de peste 900.000 de lei. Au mai fost ridicate, în vederea confiscării, 3 fierăstraie mecanice și 2 atelaje hipo.
Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, continuă acțiunile pentru protejarea fondului forestier, prin sancționarea ilegalităților comise în sfera circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În aceste activități sunt angrenați și specialiști silvici din gărzilor forestiere.
Exemple semnificative:
Caraș-Severin
La nivelul Serviciului de Ordine Publică Bacău – Compartimentul Delicte Silvice s-a dispus sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „tăiere fără drept și sustragere de arbori”. Din cercetări s-a stabilit că, în cadrul exploatării materialului lemnos de către o societate comercială, au fost tăiați ilegal și sustrași mai mulți arbori.
Pe parcursul investigațiilor, a fost descoperită o instalație de debitat neautorizată, fiind inventariată cantitatea de 47,76 metri cubi de bușteni rășinoase și 26,78 metri cubi de cherestea, masa lemnoasă față de care s-a dispus confiscarea.
În urma controlului circulației masei lemnoase au mai fost descoperiți 53 de metri cubi de lemn rotund de rășinoase deținuți ilegal de aceeași societate, fiind dispusă și sancționarea cu amendă de 6.000 de lei și confiscarea materialului lemnos, ca măsură complementară.
Hunedoara
În urma unui control efectuat de polițiștii Serviciului de Ordine Publică Hunedoara, privind modul de gestionare și valorificare a materialului lemnos de către un operator economic, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.000 de lei și a fost luată măsura complementară a confiscării valorice, a unui volum de 236 metri cubi de cherestea rășinoase.
Harghita
Polițiștii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din Harghita au efectuat controale la 3 societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul silvic. În urma neregulilor constatate a fost confiscat valoric un volum de 109 metri cubi de lemn de foc diferite esențe și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale la regimul silvic, în valoare de 40.000 de lei.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!