PESTE 22.000 DE PACHETE DE ŢIGARETE DE CONTRABANDĂ,DESCOPERITE DE POLIŢIŞTI
Poliţiştii din Bacău au indisponibilizat 22.440 de pachete de ţigarete de contrabandă, de la un tânăr din judeţul Suceava, depistat în trafic. Bărbatul a fost reţinut.
La data de 1 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au oprit pentru control, în localitatea Cleja, o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 23 de ani, din judeţul Suceava.
În urma controlului autoutilitarei, polițiștii au descoperit în interior, într-un spaţiu disimulat, ţigarete netimbrate şi fără documente de provenienţă.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Cele 22.440 de pachete de ţigarete, în valoare de 315.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de Parchet, cu propuneri legale.
Totodată, poliţiştii au indisponibilizat autoutilitara folosită la transportul țigaretelor.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!