Polițiștii vâlceni la datorie în minivacanța de Crăciun

POLIȚIȘTII VÂLCENI, LA DATORIE ÎN MINIVACANȚA DE CRĂCIUN

 

 

Polițiștii vâlceni sunt la datorie în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Nașterii Domnului pentru ca fiecare comunitate să se bucure în liniște și siguranță de această sărbătoare.

Structurile operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost mobilizate în zilele de Crăciun pentru a asigura liniștea și ordinea publică și pentru a interveni rapid în sprijinul cetățenilor în cazul unei situații de risc.

Peste 250 de polițiști, în medie, vor acționa zilnic pentru menținerea ordinii și liniștii publice în întregul județ.

În continuare, polițiștii împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a datinilor și obiceiurilor sărbătorilor de iarnă, a fost emisă la data de 14 decembrie a.c., Hotărârea nr.48 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea care impune unele reguli de protecție sanitară, respectiv :

 

  • Grupurile de colindători, care nu fac parte din aceeași familie, să nu fie mai mari de 6 persoane;
  • Se interzice deplasarea colindătorilor în intervalul orar 23:00 – 05:00;
  • Este obligatorie purtarea de către toți participanții la colindat a măştii de protecţie în aşa fel încât să se asigure acoperirea nasului şi a gurii;
  • Este obligatorie purtarea mănușilor de protecție de către cei care împart produse;
  • Respectarea distanței fizice de cel puțin 1,5 metri între participanții la colindat;
  • Aplicarea regulilor de igienă individuală și colectivă pentru prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 de către toți participanții la colindat.

 

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 

Polițiști rutieri cu toate autospecialele din dotare, inclusiv cu cele echipate cu aparatură radar vor fi prezenţi pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru siguranţa traficului rutier.

 

Polițiștii rutieri vă recomandă ca înainte să plecați la drum să vă interesați despre starea drumurilor din localitatea unde vă deplasați și să vă echipați corespunzător autovehiculul, să adoptați o conduită de mers preventivă și să respectați indicațiile și recomandările polițiștilor rutieri prezenți în stradă.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea vă urează sărbători în siguranță!

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *