Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea legalității deținerii de material lemnos
- La data de 11 noiembrie a.c., în intervalul orar 20,00 – 22,00, politiști din cadrul Postului de Poliție Budila și Postului de Poliție Tărlungeni, au efectuat o acțiune pentru prevenirea și constatarea delictelor silvice, ocazie cu care au depistat doi bărbați, care transportau cu un atelaj hipo, cantitatea de 3,24 m3 material lemnos, esență fag, fără a deține documente legale de proveniență.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia reprezentantului Ocolului Silvic, iar persoanele au fost sancţionate contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010-Rep.
Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere
- La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 22.13, lucrători din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, în timp ce desfășurau o acțiune pentru verificara respectării prevederilor legale pe linie de poliție rutieră, au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 41 ani, care conducea un autoturism pe bdl. Libertății din localitatea Predeal, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.58 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
- Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, dosare instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
- La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 04.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic, un tânăr în vârstă de 22 ani, care a condus un autoturism pe str. 13 Decembrie din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,43 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!