Primăria Sibiu a obținut finanțare nerambursabilă pentru construcția centrului multifuncțional dedicat comunității din zona Henri Coandă – Oțelarilor
Primarul Astrid Fodor și directorul general al ADR Centru au semnat la finalul săptămânii trecute contractul de finanțare din fonduri europene pentru construcția centrului multifuncțional dedicat comunității din zona Henri Coandă – Oțelarilor. Valoarea proiectului se ridică la 5,45 milioane de lei, din care 5,34 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene acordate pe Axa 4 a Programului Operațional Regional, prioritatea 4.3. „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România“.
“Am investit și continuăm să investim în infrastructura din cartierele Sibiului, modernizând străzi, alei, zone verzi și iluminat public. Dar comunitatea are nevoie și de suport, de servicii sociale și educative pentru a se regenera și pentru a se uni. Centrul multifuncțional din zona Henri Coandă – Oțelarilor va fi primul astfel de obiectiv public care va servi ca spațiu de întâlnire, socializare și educare a membrilor comunității aflați în situații dificile, destinat în egală măsură copiilor, părinților acestora și persoanelor vârstnice” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Centrul va fi construit pe un de teren situat lângă Liceul Henri Coandă, cu acces dinspre strada Oțelarilor, în suprafață de 435 metri pătrați. Clădirea va fi construită cu parter, etaj și mansardă, și va include: două săli dedicate activităților pentru vârstnici, o sală de sport, două săli de activități pentru copii și tineri, trei săli multimedia, o ludotecă, birouri pentru personal și alte spații administrative și de depozitare.
Un număr de 120 de persoane vor găsi în acest centru servicii specializate, personalul urmând să fie asigurat prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu.
Acest obiectiv public de asistență socială va avea două componente principale:
- Centrul de zi pentru copiii aflați în situații sociale dificile, care, prin personal specializat, va oferi sprijin în pregătirea temelor, activități educative, recreative și de socializare, orientare școlară și profesională, precum și consiliere psihologică. Aici vor avea loc și activități de consiliere pentru părinți.
- Centrul de zi pentru persoanelor vârstniceva organiza activități de socializare prin activități recreative de grup, oferindu-se și consiliere juridică, medicală și psihosocială.
Următorul pas este lansarea achiziției pentru realizarea proiectul tehnic și realizarea lucrărilor.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!