Prinși de către jandarmi în timp ce încercau să fure în plină stradă

Prinși de către jandarmi în timp ce încercau să fure

 

Aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu pe raza Cartierului Nord din Râmnicu Vâlcea, în data de 05 aprilie , orele 15.45, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, au observat pe strada Henri Coandă doi tineri care încercau să sustragă bunuri din geanta de umăr a unei femei.

În momentul în care au fost somaţi verbal de către jandarmi, tinerii au încercat să fugă de la faţa locului, dar au fost prinşi şi interceptaţi pe strada Grigore Procopiu din Cartierul Traian, după ce au fost urmăriți aproximativ 20 de minute.

Cele doua persoane au fost conduse împreună cu persoana vătămată la sediul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea in vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală, din cadrul Biroului Investigații Criminale au dispus reținerea pe 24 de ore a celor doi, aceștia fiind încarcerați la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vâlcea.

Precizăm ca persoana vătămată nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *