Program special de lucru cu publicul la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului Sibiu cu ocazia primului tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României organizat în data de 10.11.2019
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituţie publică de interes judeţean organizată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, aduce la cunoștința cetățenilor județului Sibiu faptul că, în scopul asigurării cadrului necesar derulării în condiţii optime a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României, mai precis a primului tur de scrutin organizat în data de 10.11.2019, dar şi pentru a veni în sprijinul alegătorilor ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat, instituția noastră, precum şi cele 19 servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale municipiilor, oraşelor şi comunelor – Axente Sever, Dârlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Șelimbăr, Şura Mică și Turnu Roşu, operaționale la nivelul judeţului Sibiu, şi-au stabilit un program special de lucru pentru primiri/eliberări documente, atât în ziua premergătoare, cât şi în ziua desfăşurării alegerilor.
Ca atare, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu şi serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor a căror activitate este coordonată metodologic de instituţia noastră, vor desfășura activități de relații cu publicul, după cum urmează:
- sâmbătă, 9 noiembrie 2019, între orele 08:00 – 16:00, cele 19 servicii locale vor primi și soluționa cereri pentru eliberarea actului de identitate, cu preponderență, cele ca urmare a expirării actului de identitate deținut, concomitent cu înmânarea actelor de identitate produse în perioada anterioară;
- duminică, 10 noiembrie 2019, între orele 07:00 – 14:00, cele 19 servicii locale vor primi și soluționa cereri pentru eliberarea actului de identitate, cu preponderență, cele ca urmare a expirării actului de identitate deținut, concomitent cu înmânarea actelor de identitate produse în perioada anterioară. În intervalul orar 14:00 – 21:00, se vor înmâna actele de identitate solicitanților lor, fără a se mai putea depune cereri pentru eliberarea de noi cărți de identitate, în cazul serviciilor de profil aflate la distanță semnificativă de municipiul reședință de județ unde își are sediul B.J.A.B.D.E.P. Sibiu;
- în considerarea competenței teritoriale pe linie de evidență a persoanelor, în scopul asigurării premiselor necesare astfel încât orice cetățean al județului Sibiu, indiferent de domiciliul acestuia, să poată solicita/obține un nou act de identitate pentru exercitarea dreptului de vot prevăzut de Constituția României, la nivelul D.J.E.P. Sibiu, cu sediul în mun. Sibiu, str. Câmpului, nr. 14, în ziua de duminică, în intervalul orar 14:00 – 19:00, se pot depune cereri pentru eliberarea actului de identitate, urmând ca, până la încheierea activității, respectiv ora 21:00, să fie eliberate toate actele de identitate personalizate titularilor acestora.
Și cu acest prilej, aducem la cunoştinţă faptul că, potrivit dispoziţiilor legale, cetăţenii au obligaţia să solicite eliberarea unui nou act de identitate, cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate deţinut, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă, nerespectarea prevederilor legale amintite constituind contravenţie.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!