Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a lansat Proiectul „VENUS– Împreună pentru o viață în siguranță!” prin care vor fi create servicii integrate moderne în sprijinul victimelor violenței domestice, care să le ofere atât posibilitatea ieșirii din situația de vulnerabilitate, cât și facilitarea transferului către o viață independentă, prin reintegrare socio-profesională/economică.
Finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), Axa Prioritară 4, Obiectiv Specific 4.4, bugetul estimat este de 11 milioane euro, iar durata de implementare a proiectului este de 4 ani și are în vedere realizarea unor măsuri cuprinse la punctul 8 – Respect și demnitate pentru femei din Programul de Guvernare
Proiectul “VENUS” are ca obiectiv general îmbunătățirea și dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice, prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate care va cuprinde 42 de locuințe protejate precum și servicii integrate complementare de grupuri de suport și cabinete de consiliere vocațională.
Scopul serviciului social “Locuință protejată” este asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială, prin asigurarea asistenței de specialitate pentru victimele violenței în familie: găzduire cu capacitate redusă de până la 6 locuri, pe o perioadă de 12 luni, în funcție de complexitatea cazului.
Serviciul social “Locuință protejată” poate fi creat și funcționează potrivit prevederilor Legii nr. 292/2011 privind asistența socială, cu modificările ulterioare, art. 15 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, cu modificările și completările ulterioare precum și a altor acte normative secundare aplicabile domeniului asistenței sociale.
Aceste servicii vor sta la baza creării și implementării unui Program național de protecție a victimelor violenței domestice și de asemenea în cadrul proiectului vor fi derulate campanii privind prevenirea și combaterea violentei în familie.Victimele violenței domestice vor beneficia de servicii specializate: consiliere psihologică și juridică, servicii de asistență socială, precum și de consiliere vocațională care să le sprijine în vederea integrării pe piața muncii și reintegrii sociale.
Astfel, prin serviciile furnizate victimele vor putea beneficia de suport instituțional în vederea relocării în cadrul rețelei naționale, în funcție de oportunitățile de formare și/sau reconversie profesională identificate prin programul național de protecția a victimelor violenței domestice. Mai precis, se va crea posibilitatea mobilității acestora în cadrul rețelei naționale în vederea atingerii obiectivelor specifice care vizează managementul integrat al cazurilor de violență domestică și anume: asigurarea securității personale și a independenței economice a victimelor și desprinderea lor din mediul captiv domestic (psihologic, social economic).
Valoarea estimata a cheltuielilor eligibile pentru DGASPC Sibiu, în calitate de partener, este de 1.137.174,76 lei, iar valoarea cofinantarii eligibile, asigurata de CJ Sibiu, pe perioada proiectului este de 22.743,50 lei.