Șase cetățeni turci, depistați ascunși pe platforma unui tren de marfă la P.T.F Curtici

Șase cetățeni turci, depistați ascunși pe platforma unui tren de marfă la P.T.F Curtici

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat, ascunși pe platforma unui tren de marfă, trei adulţi şi trei copii, toţi cetățeni turci, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 05.09.2020, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Curtici, judeţul Arad, au efectuat controlul de frontieră asupra unui  tren de marfă care circula pe relaţia România-Germania. Astfel, pe platforma unuia dintre vagoane au fost descoperite, ascunse sub o semiremorcă, şase persoane, trei adulţi şi trei copii.

Cele şase persoane au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, iar cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele şase persoane sunt cetăţeni turci, adulții având vârste cuprinse între 25 şi 28 de ani, iar copii între 1 și 4 ani. La cercetări, adulţii  au declarat ca intenționau să treacă ilegal  frontiera în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *