Cel mai important obiectiv de investiții al SCJU Sibiu din anul curent, anume “Amplasarea provizorie și reversibilă construcții modulare secții spital” a intrat în linie dreaptă. Astfel, SCJU Sibiu a obținut de la Primăria Sibiu autorizația de construire și, în 15 iulie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor efective. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.056.100 lei din care 5.899.116,53 lei este valoarea contractului pentru proiectare tehnică și execuție lucrări. Fondurile sunt asigurate de către Consiliul Județean Sibiu, care continuă investițiile pentru asigurarea celor mai bune condiții în cadrul celei mai mari unități sanitare din județ. Contractul a fost atribuit asocierii de firme CCM Import Export și GB INDCO, la începutul lunii aprilie anul curent. Termenul de execuție este de 60 de zile de la data de începere a lucrărilor.
Lucrarea constă în realizarea a două pavilioane modulare care vor fi amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical și vor avea o suprafață de circa 750 de mp.
În cadrul primului pavilion se vor regăsi următoarele:
- 4 saloane a două paturi fiecare, dintre care două pentru bărbați și două pentru femei; saloanele vor avea grup sanitar propriu;
- sală de tratament;
- cabinet medic șef;
- cabinet asistent șef;
- cameră asistente;
- cabinet pentru rezidenți și studenți.
În cadrul celui de-al doilea pavilion se vor regăsi următoarele:
- cinci saloane a patru paturi fiecare, dotate cu grup sanitar propriu;
- un salon cu un pat pentru spitalizare de zi;
- cabinete pentru medici;
- cabinet pentru asistente;
- 3 saloane totalizând 5 paturi pentru arși, de asemenea cu grup sanitar propriu;
- sală de tratament și mici intervenții pentru pacienții arși;
- baie de arși dotată cu cadă specială;
- registratură;
Toate paturile din saloane vor fi dotate cu rampe de oxigen și aspirație. De asemenea, construcțiile modulare vor fi dotate cu centrală de ventilație și tratare a aerului. Totodată, întreg compartimentul de arși va avea atmosferă și flux de aer controlat pentru prevenirea infecțiilor.
Cele două module au fost concepute pentru a completa secțiile chirurgicale pentru îngrijirea și tratamentul pacienților și vor asigura condițiile speciale necesare pentru compartimentul arși.
“Este o lucrare deosebit de complexă și importantă având în vedere cerința de noi spații din ultima perioadă. Suntem convinși că aceste pavilioane modulare vor fi realizate la cele mai înalte standarde de calitate și se vor dovedi deosebit de utile în demersul nostru de a oferi codiții de tratament și spitalizare de calitate”, a declarat Conf.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!