Se apropie termenul limită pentru plata taxelor și impozitelor locale pentru primul semestru 2020
Primăria Sibiu reamintește cetățenilor că 30 iunie este data limită până când aceștia pot plăti taxele și impozitele locale pe primul semestru, fără penalități. Termenul a fost prelungit de Guvern până la această dată, în contextul măsurilor de distanțare socială impuse de pandemia de coronavirus pentru protecția cetățenilor, evitându-se astfel aglomerația la ghișee.
De asemenea, reamintim că persoanele fizice care plătesc integral impozitele și taxele locale aferente întregului an până la finalul lunii iunie, beneficiază de o bonificație de 10% din valoarea totală de plată.
Din 1 iulie, taxa de salubrizare trebuie plătită lunar, așa cum este specificat în Regulamentul de instituire și a administrare a taxei speciale de salubrizare, urmând să se perceapă din nou majorări de întârziere dacă această taxă nu este plătită până în data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă. În perioada stării de urgență și de alertă, Primăria Sibiu a eliminat penalitățile care se calculau dacă această taxă nu era plătită cu frecvență lunară, scopul fiind reducerea prezenței la ghișee și a riscului epidemiologic în această perioadă dificilă.
Programul ghișeelor Direcției Fiscale:
- sediul de pe strada Turismului: luni: 8.00 – 18.00, marți – joi: 8.00 -15.15, vineri: 8.00 -12.15
- sediul central din Piața Mare: luni: 8.30 – 18.30, marți –vineri: 8.30 – 16.30
- sediul de pe bulevardul Victoriei: luni – joi: 8.00 -15.00, vineri: 8.00 -12.00
Ghișeele stau la dispoziția sibienilor dar, pentru siguranța acestora, recomandăm în continuare utilizarea mijloacelor electronice de plată puse la dispoziție de Primăria Sibiu:
- Platforma de e-administrație de pe site-ul Primăriei Sibiu: https://extranet.sibiu.ro/default.aspx
- Plata XPRESS, utilizând butonul de pe pagina principală a site-ului www.sibiu.ro https://extranet.sibiu.ro/Plata/Request.aspx. Prin acest instrument nu mai este necesară crearea unui cont, plata fiind posibilă cu codul de bare de pe decizia de impunere.
- Portalul ghiseul.ro
- Plata prin virament bancar, care se poate face de pe aplicațiile mobile de Internet banking, în conturile Primăriei Sibiu afișate pe următorul link, diferite pentru fiecare tip de operațiune de plată: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban .
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!