La data de 12 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 19 ani, cercetat penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.
În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada 6 – 10 august a.c., ar fi pătruns prin efracție într-o locuință, în camera unei pensiuni și în sediul unei societăți comerciale, toate din zona centrală a municipiului Sibiu, de unde ar fi sustras bunuri și bani în valoare de 17.200 de lei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate au fost recuperate bunuri în valoare de 12.500 de lei.
Față de sibian s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.
Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.
Purtător de cuvânt al IPJ Sibiu Agent Șef Adjunct Elena Welter
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!