EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLŢIŞTILOR DE IMIGRĂRI DIN SIBIU, ÎN ANUL 2019
În cursul anului 2019, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Sibiu au asigurat managementul șederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 4387 de persoane, dintre care 1559 provenind din state terțe și 2828 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost emise 47 decizii de returnare și a fost revocat dreptul de şedere pentru 32 persoane. De asemenea, 20 de străini au fost îndepărtați sub escortă, a fost constatată o căsătorie de conveniență și pentru 19 persoane au fost emise consemne de nepermitere a intrării în România pentru perioade cuprinse între 3 și 6 luni. În perioada de referință au fost înregistrate 912 cereri pentru angajare în muncă, fiind emise avize de angajare pentru lucrători permanenți și detașați. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 101.325 lei.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Sibiu, în cursul anului 2019, au asigurat managementul șederii şi rezidenţei, pe raza județului, pentru 4387 de persoane, dintre care 1559 de străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Turcia, Vietnam, Sri Lanka, şi 2828 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Germania, Italia, Franţa și Spania.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe raza judeţului sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), studii sau angajare în muncă.
În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate 25 de invitații depuse pentru străini din Liban, Egipt, Pakistan, Sri Lanka, Bangladesh etc.
În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 912 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detaşaţi.
De asemenea, au fost soluţionate 910 cereri de reglementare a dreptului de ședere și au fost emise 932 de permise de ședere temporară și 21 de permise de ședere pe termen lung. Au fost eliberate 426 de certificate de înregistrare pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.
Totodată, polițiștii de imigrări au constatat o căsătorie de conveniență a unei femei cu un cetățean român și au refuzat prelungirea dreptului de ședere.
Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 59 de străini. Împotriva străinilor aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 47 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația şi termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României. De asemenea, 32 de străini au fost îndepărtați sub escortă, iar față de 19 persoane s-a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni.
În perioada de referinţă au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 101.325 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată sau OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa http://igi.mai.gov.ro/
De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/