Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 26.800 persoane, cetățeni români și străini şi peste 19.200 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 13.100 persoane cu 9.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 13.700 persoane cu 9.400 mijloace de transport.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 16.500 de persoane şi 11.500 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 8.000 de persoane cu 6.000 mijloace de transport.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare  sau  pentru  autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 41 fapte ilegale (15 infracţiuni şi 26 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 35.800 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 12.100 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară pentru 2 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *