Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 28.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 44.500 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 23.600 mijloace de transport (dintre care 15.300 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 20.300 persoane cu 11.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 24.200 persoane cu 12.200 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 28.100 de persoane şi 14.700 de mijloace de transport (8.700 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.100 de persoane cu 11.400 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 3.600 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I –  1.749 (din care 462 pe jos), P.T.F. Borş – 788, P.T.F. Nădlac II – 624, P.T.F. Petea – 349, P.T.F. Vărşand – 8 etc.

Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să intre în ţară în această perioadă, tranzitând Ungaria, poliţia de frontieră a realizat o hartă cu itinerariul de deplasare pe care îl pot folosi spre punctele de frontieră deschise la graniţa româno-ungară.

Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 48 fapte ilegale (16 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 34.700 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.800 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *