Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore
În data 15.07.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 83.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 30.500 mijloace de transport (dintre care 13.200 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 43.600 persoane cu 15.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 40.300 persoane cu 15.200 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 29.100 de persoane şi 14.200 de mijloace de transport (6.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.400 de persoane cu 7.400 mijloace de transport.
Politia de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 46 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 38.200 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 48.700 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară a 22 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!