Șoferi din Mureș care au pus în pericol circulația pe drumurile publice amendați de polițiști

Au pus în pericol circulația pe drumurile publice

 

#La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 00.40, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit în trafic, pe strada Piața Trandafirilor din municipiu, un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani.

Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând o valoare pozitivă.

Astfel, bărbatul a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a prezenţei substanţelor psihoactive.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

#La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 03.50, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit în trafic, pe strada Calea Sighișoarei din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Lunca Bradului.

Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultându-i o valoare pozitivă, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate, a prezenţei substanţelor psihoactive.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

#La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 00.20, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit în trafic, pe strada Aleea Carpați din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din Târgu Mureș.

În urma testării cu aparatul DrugTest, acestuia i-a rezultat o valoare pozitivă, fiind condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate, a prezenţei substanţelor psihoactive.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean reiterează faptul că  substanțele psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

Astfel, legislaţia incriminează  ,, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în articolul 336 din Codul Penal, fiind prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

#La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 00.40, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gornești au oprit în trafic, pe raza localității Sângeorgiu de Mureș, un autoturism, condus de un bărbat, de 41 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

#La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 16.00, poliţişti rutieri din cadrul Poliției municipiului Reghin au oprit în trafic, pe strada Salcâmilor din localitate, un autoturism, condus de un bărbat, de 39 de ani, din Reghin.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o valoare de 2,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

#La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 18:40, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Reghin, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Jabenița, soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul autoturismului implicat, ca fiind un bărbat, de 40 de ani, din comuna Gurghiu.

În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, ca urmare a verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

#La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 21:00, poliţişti din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 14 Ghindari, au oprit în trafic, pe DN 13A, pe raza localității Viforoasa, un moped, condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Neaua.

În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, ca urmare a verificărilor în baza de date, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *