Spitalul Județean a beneficiat în 2018, de investiții în valoare de aproape 11 milioane de lei pentru creșterea calității serviciilor medicale

În anul 2018, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și-a continuat procesul de modernizare cu scopul oferirii unor servicii de calitate pacienților, în condițiile creșterii constate a adresabilității.

În acest sens, cea mai mare unitate sanitară din județul Sibiu a beneficiat de investiții de aproape 11 milioane de lei, bani proveniți din mai multe surse:

De la Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Sănătății și din fonduri proprii și din sponsorizări.

Consiliul Județean Sibiu a asigurat spitalului circa 3,5 milioane de lei, reprezentând o pondere de aproape 32% din totalul investițiilor realizate.

Sumele de bani au fost utilizate pentru eficientizarea activității și creșterea calității actului medical prin achiziția de echipamente medicale performante și investiții în infrastructură: renovări și reparații și vor fi detaliate, pe scurt, în cele ce urmează.

 

Infrastructura, o prioritate

La capitolul investiții în infrastructură, cel mai importat obiectiv realizat în 2018 a fost finalizarea reabilitării complete a Pavilionului secției Clinice O.R.L. cu fonduri alocate de către CJ Sibiu.

Valoarea totală a lucrărilor de renovare a fost de 5,5 milioane lei prin buget multianual, dintre care 1,28 milioane de lei alocați în 2018.

Tot cu finanțare de la Consiliul Județean au mai fost realizate o serie de lucrări conform planului de igienizare, reparații și dotări, în valoare de 341.582 lei.

Au fost efectuate următoarele: lucrări în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală pentru amenajarea spațiului necesar amplasării aparatului RMN primit de la Ministerul Sănătății, amenajare compartiment Endoscopie etc.

SCJU Sibiu a realizat și o serie de lucrări din fonduri proprii, dintre care se remarcă următoarele:

renovarea completă a Centrului de Hemodializă – 125.000 lei,

renovare și modernizate saloane compartiment Nefrologie – 141.000 lei,

amenajarea unui un punct de lucru al farmaciei cu circuit închis pentru prepararea soluțiilor citostatice – circa 92.500 lei,

extinderea Secția Clinice Hematologie cu o structură de spitalizare de zi nouă și modernă – 76.500 lei,

relocarea și modernizarea Compartimentul de Endoscopie 53.000 lei.

Valoarea totală a investițiilor în infrastructură s-a cifrat la circa 2,2 milioane de lei.

 

Aparatură modernă pentru diagnostic și tratament

Cea mai importantă achiziție a fost un aparatul de Rezonanţă Magnetică (RMN) SIGNA Explorer, 1.5Tesla, primit de spital de la Ministerul Sănătății.

Aparatul RMN de înaltă performanță este amplasat în cadrul Laboratorului Clinic de Radiologie și Imagistică Medicală, într-un spațiu special amenajat de spital.

Valoarea aparatului este de 3.067.536,96 lei.

Spitalul Județean de Urgență Sibiu a achiziționat totodată aparatura medicală pentru care Ministerul Sănătății a alocat fonduri în valoare de aproximativ 2,1 milioane de lei iar Consiliul Județean Sibiu a asigurat o cofinanțare de peste 350.000 lei.

Dotarea cu aparatură medicală nouă și performantă

Necesitate în contextul în care Sibiul va găzdui, în luna mai a anului curent, Summitul UE iar spitalul județean este cea mai importantă unitate sanitară din județ care ar putea prelua pacienți în cazuri de urgențe medicale.

Printre cele mai importante aparate achiziționate se regăsesc următoarele:

un turn laparoscopie în valoare de 778.218,35

un aparat electrochirurgical în valoare de 161.780,5 lei;

un amplificator de imagine RXTv– C-arm în valoare de 474.810 lei,

5 ventilatoare ATI în valoare de 505.750 lei,

un ecograf Doppler în valoare de 194.505,5 lei,

un ureteroscop flexibil în valoare de 124.950 lei,

o masă chirurgicală în valoare de 63.070 lei,

un electroencefalograf  cu 21 de canale în valoare de 51.170 lei etc.

Suplimentar cofinanțării de 350.000 lei  menționată anterior, Consiliul Județean Sibiu a mai alocat peste 1,3 milioane de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale:

autoclav mare – 296.667 lei,

autoclav mic – 225.505 lei,

aparat ventilație mecanică 365.211 lei,

Ecograf de înalta performanta cu modul de elastografie si ecografie cu substanță de contrast – 119.881 lei (cofinanțare sponsorizare),

ecograf Mobil Doppler – 113.050 lei,

Cabina terapie UV  – 118.881 lei.

lampa scialitică – 77.112 lei;

sistem de imersie în apă – 24,329.55 lei, din fonduri proprii.

 

SCJU Sibiu a mai achiziționat

Un izolator cu presiune negativă Laminar – C – 1,2 necesar farmaciei cu circuit închis pentru prepararea soluțiilor citostatice din cadrul spitalului, în valoare de 157.794 lei.

O sumă consistentă, cifrată la aproximativ 150.000 lei a fost investită în achiziționarea unui cazan termic pentru centrala spitalului.

SCJU Sibiu a mai achiziționat și o stație neutralizare deșeuri medicale în valoare de 396.666,27 lei și o unitate electrochirurgicală hibridă mono și bipolară cu modul ultrasonic în valoare de aproape 82.000 lei, etc..

Nu în ultimul rând, se remarcă atragerea de sponsorizări în valoare de 1.250.000 lei, dintre care cea mai importantă a fost suma de 1.000.000 de lei din partea Romgaz.

Suma a făcut obiectul a două contracte de sponsorizare, în valoare de 500.000 lei fiecare: dotare cu aparatură performantă în cadrul SCJU Sibiu: ATI și Cardiologie II (2 ventilatoare ATI și un ecograf multidisciplinar) respectiv acordarea de sprijin financiar pentru proiectul “Tratamente endovasculare în patologii arteriale și venoase stabile și acute în cadrul  Laboratorului de cercetare în domeniul patologiei cardiace și vasculare la adult”.

Valoarea totală a echipamentelor achiziționate a fost de peste 8,5 milioane de lei.

„Ne dorim să ținem pasul cu progresele tehnologice și terapeutice din medicina modernă și am făcut eforturi cu sprijinul autorităților județene și naționale pentru a dota spitalul cu cât mai multe echipamente medicale care să ne permită servicii medicale de calitate, acesta fiind principiul fundamental în domeniul sănătății. Bineînțeles dotarea cu aparatură trebuie să fie un proces continuu și  vom continua investițiile și în acest an”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Ec. Cornel Benchea.

 

Situația financiară – pozitivă

În ceea ce privește execuția bugetară, SCJU Sibiu a încheiat anul 2018 în condiţii de echilibru financiar şi fără obligaţii de plată restante. SCHU Sibiu a avut încasări de 268.314.195 lei și a efectuat plăți în valoare de 267.100.272 lei, având la finalul anului un disponibil de 1.213.323 lei.

 

 Purtător de cuvânt  

  Decebal Todăriță 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *