Tânăr sibian arestat pentru furtul a 2 laptopuri

Identificat la scurt timp după ce a comis un furt / a fost reținut 24 de ore de către polițiștii sibieni după ce în cadrul anchetei polițiștii au constatat că ar mai fi săvârșit un alt furt

Un tânăr de 19 ani a fost reținut ieri de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii de la investigații criminale au stabilit, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate ca urmare a sesizării la data de 1 februarie a unei infracțiuni de furt, că această faptă ar fi fost săvârșită de un tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în municipiul Sibiu.

În fapt, la data de 1 februarie a.c., în jurul orei 2000, tânărul ar fi pătruns prin efracție în sediul unei societăți comerciale de pe str. N. Bălcescu de unde ar fi sustras două laptopuri.

Totodată, în cadrul anchetei, polițiștii au constatat că aceeași persoană, la data de 23.01.2020, ar fi pătruns în vestiarul unui restaurant de tip fastfood din municipiul Sibiu, iar din haina unui angajat ar fi sustras 25 de lei și un pachet de țigări.

Întregul prejudiciu a fost recuperat.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *