Tânăr reținut pentru 24 de ore pentru că ar fi condus fără permis

TÂNĂR REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

A sustras un autoturism, pe care l-a condus pe drumurile publice, fără permis de conducere.

Polițiștii l-au reținut și l-au introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, pentru 24 de ore.

 

În dimineața zilei de 17 iulie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 665, pe raza comunei Vaideeni, se află un autoturism avariat, în urma unui accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, pe drumul județean D.J 665, la ieșire din comuna Vaideeni, la km 67+900 m, se afla un autoturism, înmatriculat în Vâlcea, având partea față avariată, iar în apropierea acestuia se aflau mai multe persoane, printre care și proprietara autoturismului.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, autoturismul ar fi fost sustras în scop de folosință de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Vaideeni, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta ar fi condus autoturismul pe direcția Horezu – Vaideeni, accidentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, și conducerea unui autoturism fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *