Tragedie de proporții noaptea trecută în Piatra Neamț – A ars secția de terapie intensivă.

Ieri, 14 noiembrie 2020, în jurul orei 19:00, a fost anunțat un incendiu la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț.

În aproximativ 5 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, la secția ATI, în cele 2 saloane aflate la etajul 2 al spitalului.

Prioritatea echipajelor de intervenție a reprezentat-o salvarea persoanelor surprinse în urma incendiului, din cele două încăperi. Pentru evacuarea de urgență a pacienților, precum și pentru stingerea incendiului, pompierii au acționat simultan, atât din exterior, cu ajutorul scărilor, cât și din interior, prin echipe de căutare-salvare special echipate. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 25 de minute de la primirea apelului.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale.

Totodată, pentru optimizarea misiunii de răspuns, forțele și mijloacele de intervenție au fost suplimentate gradual, la fața locului.

Astfel, echipajele de salvatori au fost suplimentate cu pompieri și resurse medicale de la ISU Neamț, ISU Bacău, ISU Iași și SAJ Neamț, respectiv:

ISU NT:1 Autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD (cu medic)

ISU IS: 2 Autospeciale pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD (cu medic)

ISU BC – 1 Autospecială pentru transport victime multiple

SAJ Neamț- 9 Ambulanțe tip B

Misiunea a fost una dificilă având în vedere numărul mare de persoane aflate la interior, precum și vizibilitatea scăzută din cauza fumului degajat, pompierii militari acționând pentru evacuarea pacienților din cele 2 saloane.

Ulterior acestei operațiuni, s-a constatat decesul celor 8 persoane aflate în incinta unde a izbucnit incendiul, iar celelalte 8 aflate în salonul alăturat au fost duse la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului.
Din nefericire, 2 dintre acestea (deja aflate în stare critică din cauza infectării cu noul tip de coronavirus) au decedat.

Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impuneau pacienților evacuați și care nu puteau fi continuate la spitalul din Piatra Neamț, s-a luat decizia transferului la Spitalul Modular din Lețcani, Județul Iași. Cele 6 persoane au fost transportate cu 2 autospeciale de transport victime multiple și 2 unități de terapie intensivă mobilă. Totodata precizăm că împreună cu acestea a fost transportată și o altă persoană confirmată pozitiv, aflată la UPU în așteptarea internării la terapie intensivă. Pe toată perioada deplasării, persoanele au beneficiat de asistență medicală acordată de echipaje ale UPU SMURD Iași.

Printre persoanele afectate în urma incendiului se află și medicul de gardă.

În sprijinul lui, s-a luat de urgență măsura transportului cu o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD la aeroportul din Iași, de unde a fost preluat cu o aeronavă militară pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Nationale și transportat la Spitalul Floreasca din București.

Totodată, în urma acordului primit de spitalul militar “Regina Astrid” din Bruxelles, medicul urmează a fi transferat în cursul acestei dimineți, cu o aeronavă pusă la dispoziție de MApN.

Asistența și echipamentele medicale necesare transportului pacientului vor fi asigurate de un echipaj aparținând UPU- SMURD București.


Forțe participante la intervenție: 140 pompieri, medici și asistenți de la ISU Neamț, SAJ Neamț, ISU Iași, ISU Bacău, Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași și Spitalul Clinic Militar de Urgență Iași.

Mijloace implicate : 8 autospeciale de stingere, 1 autoscară, 1 autospecială de descarcerare, 14 ambulanțe tip B, 4 Unități de Terapie Intensivă Mobilă, 4 autospeciale transport persoane victime multiple.

Totodată, conform competențelor, poliția a derulat misiuni de identificare a victimelor, aparținătorii acestora fiind informați despre starea de sănătate a pacienților și transportul acestora către o altă unitate spitalicească. Totodată, au fost derulate și misiuni de informare a familiilor celor decedați.

Zece persoane aflate in sectia ATI a Spitalului Judetean Piatra Neamt, si-au pierdut viata in urma unui incendiu izbucnit Sambata 14 noiembrie 2020. STIRI NEAMT.RO / MEDIAFAX FOTO

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *